Ce este insolventa?
Actul legislativ care reglementeaza procedura insolventei este Legea nr. 85/2014.
Insolventa este potrivit legiuitorului, acea stare a patrimoniului societatii care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile.
Ce inseamna procedura insolventei?
Procedura insolventei este o procedura colectiva, unitara, indreptata impotriva debitorului aflat instare de insolvabilitate. Scopul procedurii este acoperirea pasivului debitorului fie prin reorganizarea activitatii fie prin lichidarea patrimoniului acestuia.
Procedura se poate deschide fie la cererea debitorului fie la initiativa unui creditor.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca creditorul pentru a putea solicita deschiderea procedurii de insolventa/faiment, sunt:
Conform legii insolventei cererea de deschidere a procedurii se formuleaza la tribunal sau la tribunalul specializat in a carui circumscriptie debitorul si-a avut sediul social/profesional cel putin 6 luni anterior sesizarii instantei de judecata.
De la data la care Tribunalul a admis cererea privind deschiderea procedurii, creditorii nu mai pot actiona individual impotriva debitorului falit.
Serviciile asigurate de SOFT COLLECTION MANAGEMENT in aceasta etapa/procedura sunt:
Debitorii Dvs au suspendat platile si au solicitat deschiderea procedurii de insolventa?
Aveti de recuperate debite de la societati aflate deja in insolventa/faliment si doriti sa le monitorizati prin intermendiul Soft Collection Management?