Ghidul Serviciilor
Spitalul Clinic De Recuperare Cluj Napoca
inapoi la firma 1451 vizite
Poza Balneologie
Foto
Foto
Foto
Foto

Şef secţie Balneologie 1: Sef Lucrari Dr. Rodica Ungur

Şef secţie Balneologie 2: Conf. Dr. Ioan Onac

Cu un disponibil de 110 paturi, dintre care 12 paturi pentru Compartimentul de rumatologie, Secţiile Clinice de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie I si II oferă servicii medicale performante printr-o activitate susţinută de un colectiv format din 11 medici primari şi specialişti - din care 6 cadre universitare, 23 cadre medii şi 13 cadre personal auxiliar.

Eficienţa secţiei este evidenţiată prin numărul mare de pacienţi trataţi, în anul 2013 fiind spitalizaţi în regim continuu 3205 de pacienţi, în regim de spitalizare de zi 521, iar în ambulator fiind consultaţi 12110 bolnavi.

În activitatea de recuperare medicală, sub coordonarea secţiilor balneologie, baza de tratament a spitalului - prin procedurile efectuate - completază specific terapia medicamentoasă şi chirurgicală efectuată în celelalte secţii, îmbunătăţind prognosticul pacientului.

Secţiile de medicină fizică şi recuperare medicală reprezintă un adevărat forum profesional prin: programele medicale pntru studenţii Facultăţii de Medicină generală şi Colegiului de Fiziokinetoterapie, regătirea medicilor rezidenţi, coordonarea bazei de tratament, susţinerea examenelor de specialitate şi primariat, organizarea de conferinţe.

Activitatea desfăşurată în această specialitate este inima profilului recuperator, reprezentând o constantă în istoria medicinii, dar şi un concept actual şi de perspectivă.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.