Dreptul administrativ este o ramura a dreptului public care reglementeaza relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritatile publice sau persoanele juridice de drept privat care exercita atributii de putere publica, precum realizarea unui interes public, asimilate autoritatilor publice, pe de o parte, si cei vatamati in dreptul lor prin acte administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte.
Echipa noastră acordă Consultanţă juridică, Asistenţă şi/sau Reprezentare într-o serie vastă de opera?iuni specifice, ca de exemplu:
- Anularea unor acte administrative unilaterale. Recunoa?terea dreptului pretins ?i repararea pagubelor cauzate;
- Obligarea autorită?ii să emită un act sau un al înscris, respectiv să efectueze o anumită opera?iune administrativă, sub sanc?iunea penalită?ilor de întârziere sau a amenzii.
- ?ncheierea, modificarea, interpretarea, executarea, anularea, rezilierea unui contract administrativ.
- Executarea unui act administrativ emis.
- Excep?ia de nelegalitate a unui act administrativ.
- Repararea pagubei produsă printr-o ordonan?ă declarată neconstitu?ională.
- Consultan?ă juridică pentru autoritatea publică în fazele premergătoare emiterii actului administrativ, spre a asigura deplina lui concordan?ă cu legea, atât din punct de vedere al aspectelor procedurale, cât ?i al celor de drept substan?ial;
- Asisten?ă juridică ?i reprezentarea persoanelor fizice ?i juridice în fa?a instan?ei de contencios administrativ şi fiscal, în fond ?i în recurs;
- Redactare contesta?ii la procesele-verbale de contraven?ie.