Ghidul Serviciilor
Dr. Mladinescu Claudia-Cabinet Stomatologic-Bucuresti
inapoi la firma 425 vizite
Poza Endodontie
Foto

Daca nu va tratati la timp cariile, ajungeti la extirparea  nervului si atunci trebuie  realizat  un tratament mai complex (mecanic si medicamentos), care va duce la obturatia de canal si apoi la obturatia cariei definitive. Termenul ”endodontie” provine din limba greaca, si este format prin alaturarea a doua cuvinte ”endo” (inauntru) si ”dontia”(dinte), asadar endodontia se ocupa cu tratamentul afectiunilor din interiorul dintelui, mai exact cu afectiunile pulpei. Endodontia este specialitatea medicinii dentare care se ocupa cu prevenirea, diagnosticarea si tratamentul patologiei pulpare. Ce este pulpa dentara? Pulpa dentara (cunoscuta in limbajul comun drept ”nervul dintelui”) este un tesut situat in interiorul dintelui si este compusa din nervi, vase de sange si alte tesuturi. Pulpa este divizata in doua parti, pulpa coronara care este continuta intr-un spatiu denumit camera pulpara si pulpa radiculara situata la nivelul canalelor radiculare. Acest tesut prezinta un triplu rol: formativ, nutritiv si senzorial (asigurand sensibilitatea dintelui). Pulpa este protejata de factorii nocivi de catre cele trei straturi ce o inconjoara, smaltul, dentina si cementul. In cazul in care unul dintre aceste straturi protectoare este perforat de catre o leziunea carioasa sau in urma unui traumatism dentar, microbii din saliva vor infecta pulpa, intai pe cea coronara si ulterior pe cea radiculara. Acest proces patologic creeaza dureri deosebit de importante ca urmare a inflamatiei pulpare si iritarii tesuturilor vii din jurul radacinii. Fiecare dinte are o morfologie proprie care poate suferi sau nu anumite variatii. Dinti pot avea una sau 5 radacini si unul sau chiar 6 canale. La nivelul unei radacini puteam descoperi unul sau mai multe canale. De asemenea la nivelul radacinilor mai pot exista si numeroase canale laterale sau accesorii. Care sunt urmarile netratarii unei afectiuni endodontice? Nerealizarea tratamentului va determina in timp o agravare a patologiei, distructia tesuturilor dure si a tesuturilor de sustinere va continua, avand drept rezultat pierderea dintelui. Pe parcursul avansarii leziunii durerea se va putea intensifica sau nu; insa probabil cel mai important dezavantaj al nerealizarii la timp a tratamentului endodontic este reprezentat de posibilitatea extinderii infectiei la nivel osos unde va putea determina distructii importante si aparitia a numeroase complicatii. Un dinte care nu mai doare poate necesita tratament endodontic? Absenta durerii este un indicator al cronicizarii leziunii si nu al disparitie acesteia. Bacteriile vor continua sa avanseze catre os si vor putea exista reacutizari ale afectiunii cu episoade mai mult sau mai putin dureroase. Un dinte ce a durut la un moment dat va trebui examinat de catre un medic dentist, iar acesta va putea preciza cu exactitate starea lui de sanatate.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.