Director: George Ivascu
Director onorific: Radu Beligan
METROPOLIS, un teatru al mileniului III
Stil, personalitate, anvergura - într-un cuvânt, METROPOLIS.
Si asta pentru ca directorul acestei institutii, George Ivascu, a avut curajul sa ia totul de la zero. A avut viziune. Viziunea de a cladi cu rigoare un repertoriu, dupa cum a gândit minutios si cu multa îndrazneala fiecare detaliu al acestui spatiu.
O cladire primitoare se remarca pe strada Mihai Eminescu, la numarul 89.
O explozie de culoare, o armonie a formelor geometrice aseaza laolalta teracota si mozaicul cu elemente din arhitectura lui Hundertwasser, de la detaliul barocului la accentul Art Deco. Nici ca se putea mai bine. Pentru ca METROPOLIS e mai mult decât un teatru. E un spatiu al artelor, al întâlnirilor, un spatiu al artistilor de toate vârstele, o punte între generatii, un creuzet al emotiei. Spatiul intim, creat în sala de 150 de locuri, ofera publicului asezat în confortabilele fotolii, cea mai variata oferta de spectacole din Bucuresti. De la texte de profunzime, pâna la musical si concerte live, unde simturile se bucura de acuitatea sunetului sourround. De la workshopuri de arta actorului, până la cursuri de specializare în domeniul tehnicii de teatru. De la spatii de expozitie ori happeninguri, pâna la comedy show. Si cum polivalenta este la ea acasa în acest spatiu, fii gata sa îti gasesti locul în fata unei scene italiene sau elisabethane, amfiteatru sau chiar en-rond. Si pentru ca mai stim ca înaintea sau la finalul unui spectacol, o cafea sau un cocktail e întodeauna binevenit, METROPOLIS îti pune la dispozitie spatiul de la etaj, unde se afla Cafeteria teatrului. Un loc sic care nu te lasa indiferent. Aici, recitalul sau one-man-show-ul vor fi precum spuma unui delicios latte macchiato.
Infiintat la 1 ianuarie 2007, METROPOLIS înseamna, înainte de toate, spectacole de tinuta actoriceasca unica, precum PESTE CU MAZARE cu Olga Tudorache si Tamara Cretulescu, BUZUNARUL CU PÂINE cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu , HAMLET cu Marius Stanescu, Florin Zamfirescu, Alexandru Repan, Coca Bloos, ÎN ROLUL VICTIMEI cu Razvan Vasilescu, Dana Dogaru si Marius Manole, PODU’ cu Horatiu Malaele si George Ivascu, AJUTORUL cu Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin, AZILUL DE NOAPTE cu Stefan Radof, Mircea Rusu, Alexandru Bindea, Ioan Gyuri Pascu, sau VISUL UNEI NOPTI DE VARA cu Marian Râlea, Ionel Mihailescu, Dan Astilean. Acestora li s-au alaturat cu succes mai tinerii din PIJAMALE, JOCUL DE-A ADEVARUL, ZARURI SI CARTI, CELALALT, CRIMA LA HOWARD JOHNSON , FEMEIA DIN TRECUT, OPPOSITES ATTRACT dar si cei invitati sa participe la Programul ICAR, program destinat proiectelor independente ale tinerilor creatori de teatru. METROPOLIS înseamna de asemenea si platforma de lansare a tinerilor regizori de teatru, program realizat în parteneriat cu Clasa de Master – Regie Teatru a UNATC “I.L.Caragiale”.
Si pentru ca METROPOLIS este singurul teatru de proiecte din tara unde credibilitatea si calitatea sunt finantate doar de concurenta, alaturi de cele 12 proiecte ale teatrului, s-au bucurat de aplauze tot atâtea productii gazduite.
Daca stagiunea 2007-2008 a fost dedicata dramaturgiei contemporane, iar cea din 2008-2009 a apartinut « textelor clasice în viziune moderna » : din ianuarie 2010 veti putea vedea recentele premiere cu: TARELKIN, în regia lui Gelu Colceag, SFÂRSIT DE PARTIDA, într-o curajoasa viziune a lui Alexandru Tocilescu, AZILUL DE NOAPTE, regia Mircea Marin, DOCTORI, FEMEI SI ALTE ÎNTÂMPLARI, regia Emanuel Pârvu, FANTOMA, DRAGOSTEA MEA !, regia Serban Puiu, precum si premiera lunii februarie FLOAREA DE CACTUS, un spectacol semnat Alice Barb.