M asajul hawaian, de asemenea numit şi Lomi Lomi, este o minunată metodă de a stimula şi relaxa muşchii, de a stimula corpul pentru secreţia endorfinelor.Cu o istorie de peste 3500 de ani, terapia schimba cândva cursul existenţei oamenilor de pe continentul pierdut Mu Lamuria. În hawaiiana, huna înseamnă “secret”, iar kahuna, înseamnă “păstrător al secretului”. Această formă de masaj corporal sacru, provine în principal din tradiţiile spirituale ale oamenilor din Hawai original din Polinesia. Acest masaj se efectuează în acelaşi timp pe corp cât şi pe spirit, asemenea filozofiei de mii de ani Huna. Scopul lui este de a relaxa nu doar muşchii ci şi spiritul. Este un masaj profund, fluid şi ritmic, care utilizează atât mâinile cât şi antebraţele, putând fi executat în acelaşi timp pe o parte extinsă a corpului, creându-se sentimentul de îmbraţişare, de iubire. Unul dintre principiile masajului Lomi Lomi este de a acţiona în acelaşi timp pe mai multe zone ale corpului, în felul acesta creierul nu se poate concentra în acelaşi timp pe mai multe zone masate, el putând să se relaxeze complet, lăsându-se liber, fără gânduri şi griji. În felul acesta se crează o balanţă ritmică care ajută la armonizarea energiei din corp, creând o armonie între corpul fizic, mental şi spiritual al persoanei care se bucură de masaj.Prin terapia “mâinilor iubitoare”, terapeutul urmăreşte ca prin fiecare atingere să realizeze conectarea şi/sau reconectarea între corp-minte-spirit.La nivel fizic, prin Lomi Lomi, stresul şi tensiunea sunt înlăturate, fluxul sagvin şi cel limfatic sunt intensificate şi eliminarea deşeurilor şi toxinelor sunt stimulate prin toate mişcările. Masajul variază foarte mult în funcţie de condiţiile de sănătate, necesităţile fiecărui beneficiar, preferinţe, starea psihică. Nu pot exista doua masaje identice, oamenii sunt diferiti cu probleme diverse, masajul va fi o linie intuitivă, terapeutul îşi va croi drumul aşa cum va simţi, individual pe fiecare corp.Mişcările se concentrează pe straturile musculare profunde, de-a lungul fibrelor musculare şi tendoanelor, dar şi perpendicular pe acestea. Manevrele efectuate în ritm lent, dar profund alungă tensiunea musculară, se stimulează meridianele energetice. De aceea, masajul Lomi Lomi este recomandat tuturor persoanelor care doresc să-şi menţină starea de sănătate, dar şi celor care suferă de contracturi ale musculaturii, de oboseală cronică, tulburări depresive..În masajul Lomi Lomi primează un obiectiv, şi anume să ne întoarcem la naturaleţea noastră, să ne îndepărtăm toate barierele conectându-ne cu inteligenţa corpului nostru, conectându-ne cu spiritul nostru şi să ne lăsăm duşi de val, doar să ne ascultăm corpul şi să trăim momentul.Beneficii pentru corpul fizic:Îmbunătăţeşte toate sistemele şi organele, curăţă şi detoxifică organismul.Aduce armonie şi echilibru.Energizează şi revitalizează.Înfrumuseţează şi îmbunătăţeşte postura.Ajută la eliminarea tensiunilor şi a stresului.Activează funcţia respiratorie şi imunitarăBeneficii pentru minte:Linişteşte mintea, crează un calm interior şi claritate.Modifică percepţia de sine.Construieşte încredere, entuziasm şi stimă de sine.Extinde posibilităţile de viaţă.Beneficii pentru inima şi suflet:Reface bunăstarea.Conectare cu auto-cunoaştere şi auto-iubire.Inspiră potenţialul nostru.Să primeşti un masaj Lomi Lomi este ca şi cum ai simţi valurile suave ale mării asupra corpului tău, aşa cum eşti masat şi îmbrăţişat cu iubire. Noi nu trăim viaţa, noi suntem însăşi Viaţa!