Centrul de Asistenta Anticoruptie este un proiect institutional al reţelei Transparency International, în Europa de Sud – Est. În România, Centrul a fost înfiinţat în anul 2003, cu finanţare din partea Ministerului Federal de Externe al Germaniei prin Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate în Europa (SPAI).
Scopul proiectului este de a mobiliza cetăţenii de a participa la eforturile anticorupţie şi de a mări capacitatea acestora de a obţine soluţionarea plângerilor prin mijloace administrative şi judiciare.Centrului acordă asistenţă şi consiliere pentru victime şi martori ai faptelor de corupţie din sectorul public. O componentă importantă a acestuia este informarea beneficiarilor cu privire la cadrul legal şi la mijloacele care pot fi utilizate în lupta împotriva corupţiei.
De-a lungul timpului, prin serviciile oferite, Centrul a încercat să vină în întâmpinarea problemelor generate de corupţia dintr-o gamă cât mai largă de segmente ale sectorului public, oferind victimelor şi martorilor informaţii cu privire la mijloacele de intervenţie, atât cele general aplicabile, cât şi cele specifice segmentul respectiv.
Astfel în perioada 2003-2005, cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal de Externe al Germaniei prin Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est (SPAI), activitatea Centrului a vizat în special corupţia şi faptele cu potenţial ridicat de a genera corupţie din administraţia publică.
În continuare, în anul 2005 Centrul a oferit servicii specializate pentru avertizorii de integritate. Alături de informaţiile generale privind mijloacele de plangerei impotriva coruptiei, beneficiarii – categorie specială de victime sau martori - au fost îndrumaţi cu privire la mecanismele legale prin care pot obţine protecţie faţă de eventualele repercusiuni generate de semnalările făcute. În realizarea acestor activităţi, Centrul a beneficiat de finanţare din partea Ambasadadei Regatului Ţărilor de Jos, prin progranul MATRA-KAP.
Activitatea derulată de Centru în anul 2006 a fost dedicată asistării şi consilierii victimelor şi martorilor faptelor de abuz sau corupţie din justiţie. Proiectul a fost susţinut finanaciar, în prima parte a anului, de Uniunea Europenă, prin programul PHARE 2003 – Dezvoltarea Societăţii Civile. În a doua parte a anului proiectul a fost susţinut financiar de Auswärtiges Amt (Ministerul German de Externe).
În prezent, Centrul de Asistenta Anticorupţie pentru Cetateni continuă să acorde aistenta şi consiliere victimelor sau martorilor actelor sau faptelor de coruptie din toate segmentele sectorului public.