Ghidul Serviciilor
Biserica Udricani
inapoi la firma 256 vizite
Poza Restaurarea bisericii-Istoria noua
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto
Foto

În martie 2005, subsemnatul Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, a fost numit de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, la cerere, la Parohia Udricani cu scopul de a salva din ruină biserica monument istoric, datând din 1734, şi pentru a recupera “Aşezămintele Udricani”, preluate abuziv de Stat în 1950 (1542 mp cu aşezămintele aferente). Numirea sa în această parohie, la cerere, cu dorinţa sinceră de slavare a bisericii şi aşezămintelor, s-a făcut cu greutate. Patriarhul a pus apostila de salvare a sfântului locaş pe cererea  din 2004.

Încă din anul 1998 se începuse un fel de restaurare, dar fără proiect, care a făcut mai mult rău bisericii, fiindcă aceasta a fost placată cu plase de metal şi tencuită cu ciment; acoperişul fusese „reparat”, dar curgea apa în biserică; igrasia urcase până la 3 metri; picturile se afumaseră total şi se degradaseră de neimaginat; biserica devenise un bazar, împiestriţată cu şergare şi covoare, pânze etc., pentru a acoperi nenorocirea.

Cea mai importantă lucrare era salvarea sfântului lăcaş. Încă din iunie 2005 s-a început, de către d-na arhitect Constanţa Carp, proiectul de consolidare şi restaurare. Tot în 2005 a început proiectul de restaurare a picturilor murale. În data de 7 decembrie, de Sfânta Filoteia, pictorii urcau pe schele. Restaurarea a fost dificilă, având în vedere că pridvorul, ce fusese închis pe la 1802, a fost acum deschis; au fost extrase fresce, care ulterior vor fi replantate, sperăm, în muzeul pe care intenţionăm al înfiinţa; s-au redeschis două ferestre, ce fuseseră şi ele zidite; au fost rezidiți stâlpii și arcadele de susţinere din interior, ce se fisurară la cutremurul din 1802, iar mai apoi demolaţi, pe care a trebuit să se intervină cu pictură din nou.

Mobilierul şi catapeteasma, refăcute în grabă după marele incendiu din anul 1847, nu se mai integrau aspectului bisericii de după restaurare, drept pentru care s-a impus executarea intregului mobilier şi a catapetesmei.

Sculptorul Dumitru Gârea din Bacău a preluat această dificilă sarcină. Harul sculptorului şi măestria sa pot fi admira în interiorul bisericii. De asemenea, după marele incendiu, documentele scriu că până şi sfintele vase liturgice s-au topit. De aceea toate obiectele cultice au fost restaurate de către d-l Vasile Vasile la Monetăria statului; tot aici au fost comandate trei cruci pentru Sfântul Altar din argint masiv, care încadrează tot atâtea crucifixe sculptate în lemn, toate având pe față Răstignirea, iar pe verso: Una Botezul Domnului, alta pe Maica Domnului, cea de-a treia pe Sfântul Ierarh Nicolae.

 Prof. Univ. Dr. Bogdan Hojbotă, de la Facultatea de Arte din Bucureşti, a refăcut candelabrele şi aplicele, prin turnare în bronz, după modelul candelabrelor donate de Regele Carol I Bisericii Brezoianu din Bucureşti, demolată în 1959 (întregul mobilier a fost donat Parohiei Mihai Bravu din Bucureşti, care tocmai fusese zidită).

Din pământul Udricanilor Primăria Generală a Municipiului Bucureşti concesionase, pe 49 de ani, Fundaţiei Lauder Reut 430 mp pentru suma de 1000 Euro pe an. 

 „Aşezămintele Udricani” au fost preluate abuziv în anul 1950 de către Stat, iar în prezent au fost retrocedate parohiei conform legislaţiei actuale. În 1950 ”Azilul de bătrâni” a fost desființat, iar în locul văduvelor de război, au fost aduși aici de către SC TITAN chiriași. Din păcate trei apartamente au fost vândute către chiriași de către SC TITAN. Două din aceste apartamente au fost recuperate în instanță prin hotărâri definitive și irevocabile. Pentru unul din apartamente ne judecăm încă.

Din decembrie 2007 s-au început demersurile pentru refacerea „Aşezămintelor Udricani” sub conducerea d-nei arhitect Constanţa Carp şi a domnului arhitect Victor Modoran. S-a obţinut avizul favorabil din partea MCC pentru refacerea şi extinderea Aşezămintelor Udricani, precum şi Înaltabinecuvântare din partea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Dorinţa este de a relua la Parohia Udricani activităţile educațional-formative şi socio-caritative.

Începând din anul 2005 luna aprilie s-au executat următoarele lucrări:Întocmirea proiectului de către arhitect Constanţa Carp, printre cei mai buni restauratori din România la data aceasta (realizarea proiectului a durat din iunie 2005 până in iunie 2006)

Între octombrie 2006 și august 2009 s-au executat următoarele lucrări: foraje, introducere tiranţi, injectări cu beton, s-au realizat centuri de beton la mijlocul bisericii şi pe cornişe; s-au demolat cele două turle şi au fost refăcute pe structură uşoară din lemn ignifugat şi tratat; s-au consolidat şi înălţat cele două baze pătrate ale turlelor; s-au executat tencuieli din var gras şi nisip; s-au refăcut stâlpii şi arcele din interiorul bisericii, demolate după marele cutremur din 1802; s-au redeschis ferestrele din biserică, care fuseseră închise; s-a redeschis pridvorul, închis după 1802; s-a refăcut pardoseala cu piatră; s-a înălţat altarul cu încă o treaptă; s-au refăcut treptele şi întărit pereţii scării interioare, ce duce la turnul clopotniţă; s-au făcut săpături arheologice în exteriorul şi în interiorul bisericii pe toată suprafaţa. În dreptul catapetesmei s-au refăcut zidurile, tăiate odinioară pentru a face loc catapetesmei aduse dintr-o altă biserică, care altfel nu ar mai fi avut loc pe vechiul amplasamant; s-au executat trei noi trafoare din piatră la ferestrele de sus, unul a fost restaurat; s-a acoperit biserica şi turlele cu tablă din cupru; crucile de pe acoperiş au fost executate de d-l Prof. Univ. Dr. Bogdan Hojbotă din bronz şi alamă; s-au restaurat toate sfintele vase şi candelele existente şi s-au executat trei cruci noi din argint; s-au confecţionat două cununii din argint; uşa de la intrare a fost sculptată de d-l Gârea Dumitru în lemn de stejar.

Lucrări de restaurare şi conservare a picturilor murale, executate de pictorul restaurator Romeo Andronic; s-au prelevat frescele, acolo unde s-au desfăcut ferestrele şi pridvorul; s-a executat pictură din nou pe turle şi pe zidul nou din interior.

Mobilierul şi catapeteasma, fiind atacate de carii şi distruse de vreme, au fost înlocuite cu altele noi, cu aprobarea Comisiei de componente artistice a MCC.

Încălzirea s-a făcut prin pardoseală.

Înstalaţie paratrăznet.

Iluminat

Restaurare piatră la ancadramentele ferestrelor şi executarea altora din nou.Înlocuirea ferestrelor cu unele noi din lemn de stejar;

refacerea grilajelor din fier forjat.

S-au executat două candelabre noi, din bronz turnat, de către artistul plastic Bogdan Hojbotă.

Sistematizare pe verticală (coborârea nivelului de călcare cu 0,50m, rigole scurgere ape pluviale; amenajări exterioare (amenajare trotuare), scări intrare în biserică, execuţie gard şi porţi din fier forjat.

Au fost restaurate toate icoanele din Biserică, atacate de carii, cu depuneri masive de impurităţi, degradate şi deteriorate.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.