Ghidul Serviciilor
Consilul Uniunii Europene
inapoi la firma 1680 vizite
Poza Consiliul Uniunii Europene
Foto

Consiliul este un pol de decizie esențial pentru Uniunea Europeană.

Consiliul adoptă, cel mai frecvent împreună cu Parlamentul European, acte care au o consecință directă asupra vieții cetățenilor, dar și un impact considerabil pe plan internațional.

Consiliul este instituția Uniunii în cadrul căreia se reunesc reprezentanții guvernelor statelor membre, mai precis miniștrii din fiecare stat membru care sunt competenți într-un anumit domeniu. Compoziția sesiunilor Consiliului, precum și frecvența acestora variază în funcție de subiectele abordate. De exemplu, miniștrii afacerilor externe se reunesc aproximativ o dată pe lună în cadrul Consiliului Afaceri Externe. În mod similar, miniștrii economiei și ai finanțelor se reunesc o dată pe lună cu ocazia Consiliului care abordează afacerile economice și financiare, denumit Consiliul Ecofin.

Există zece formațiuni ale Consiliului, care acoperă ansamblul politicilor Uniunii. Consiliul Afaceri Generale, alcătuit în general din miniștrii afacerilor externe sau din miniștrii afacerilor europene, asigură coerența lucrărilor diferitelor formațiuni ale Consiliului și pregătește reuniunile Consiliului European.

Atribuțiile Consiliului

 

Consiliul în calitate de legiuitor

Împreună cu Parlamentul European, Consiliul este legiuitorul Uniunii. În majoritatea cazurilor, Consiliul nu poate legifera decât în temeiul propunerilor care îi sunt transmise de Comisia Europeană. Consiliul poate cere Comisiei să îi transmită toate propunerile corespunzătoare. Odată cu intrare în vigoare a Tratatului de la Lisabona, un milion de cetățeni pot, de asemenea, prin semnarea unei petiții, să invite Comisia să prezinte o propunere. Acesta este dreptul de inițiativă al cetățenilor.

Numărul de voturi ale fiecărui stat membru este stabilit în tratate. Tratatele precizează, de asemenea, cazurile în care este necesară majoritatea simplă, majoritatea calificată sau unanimitatea.

Consiliul se reunește în public în momentul în care deliberează și votează în privința unei propuneri de act legislativ sau atunci când are loc o dezbatere generală. Puteți urmări aceste lucrări în timp real pe site-ul Consiliului (video.consilium.europa.eu) și puteți vedea, de exemplu, modul în care ministrul care vă reprezintă exprimă poziția țării dumneavoastră. Documentația scrisă de care dispun miniștrii este de asemenea accesibilă tuturor.

În schimb, dezbaterile din domeniile fără caracter legislativ, de exemplu din domeniul afacerilor externe, nu sunt publice. Însă reuniunile Consiliului sunt întotdeauna urmate de oconferință de presă și de un comunicat în care se explică deciziile luate.

Majoritatea calificată este obținută atunci când următoarele două condiții sunt îndeplinite:

 

În plus, fiecare stat membru poate cere o confirmare a faptului că voturile favorabile reprezintă cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii. Dacă acest criteriu nu este respectat, decizia nu este adoptată.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.