Inspectoratul General de Aviaţie este componenta verticală a activităţilor operative şi de instruire ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, care îndeplineşte independent sau în cooperare, inclusiv cu alte structuri guvernamentale şi non-guvernamentale româneşti sau din Uniunea Europeană, următoarele misiuni:
Cercetarea şi supravegherea din aer:-pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa publică;-a Frontierelor de Stat şi ale Uniunii Europene (terestre, fluviale şi maritime);-a traficului rutier pe căile de comunicaţii;-pentru respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa navigaţiei în apele din zona de competenţă precum şi în porturi;-pentru urmărirea, căutarea, descoperirea şi prinderea evadaţilor, dezertorilor sau a altor persoane despre care există date şi indicii temeinice că intenţionează să săvârşească sau au săvârşit infracţiuni, ori care se sustrag măsurii arestării preventive sau executării pedepselor privative de libertate;-pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi a exploatării ilegale a altor resurse biologice şi nebiologice;-pentru evaluarea situaţiei şi a evoluţiei acesteia în zonele afectate de calamităţi naturale, accidente, incendii, explozii, avarii, poluări cu diverse substanţe.
Căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate sau a căror viaţă este pusă în pericol, pe uscat şi pe apă.
Sprijinul aerian al forţelor de intervenţie din cadrul tuturor structurilor MAI prin: transport aerian, debarcare, paraşutare, coborâre rapidă din elicopter şi asigurare din aer a acţiunilor.
Transportul aerian al:-bunurilor materiale afectate de calamităţi naturale, accidente, incendii, explozii, avarii;-apei, hranei şi a bunurilor de strictă necesitate în zonele afectate de dezastre;-delegaţiilor oficiale şi demnitarilor;-armamentului, muniţiilor, materialelor explozive, a altor substanţe periculoase, precum şi a materialelor care necesită un timp scurt de transport (inclusiv substanţe şi produse farmaceutice).
Escortă aeriană a:-coloanelor oficiale;-transporturilor speciale.
Comandă-control prin:-supravegherea şi coordonarea din aer a operaţiunilor şi acţiunilor structurilor MAI;-filmarea, înregistrarea şi transmiterea în timp real a imaginilor în centrele operaţionale, ziua şi noaptea.
Stingerea incendiilor de suprafaţă cu ajutorul instalaţiilor speciale de la bordul elicopterelor;
Informarea/alertarea publică:-cu ajutorul dispozitivelor de comunicare acustică;-prin difuzare de materiale informative de la bordul elicopterelor.
Misiuni umanitare şi transport aeromedical de urgenţă în cooperare cu SMURD.
Avantajele întrebuinţării aviaţiei:
-intervenţia se face în timp scurt, la distanţe mari, independent de căile de comunicaţii, pe uscat sau apă;-cercetarea şi supravegherea aeriană pot fi executate atât ziua cât şi noaptea, datorită aparaturii specializate;-evaluarea situaţiei şi intervenţia în zone greu accesibile sau periculoase: terenuri inundate, relief montan frământat, întinderi mari de apă, incendii, etc., reducând factorii de risc pentru alte forţe şi mijloace;-oferă cea mai bună rază de vizibilitate a zonelor de interes în comparaţie cu orice alt mijloc de observare terestru sau naval;-asigură transmiterea în direct a imaginilor către un centru operaţional de conducere şi înregistrarea acestora, pentru evaluarea în timp real a situaţiei, conducerea şi coordonarea acţiunilor sau probarea activităţii infracţionale;-paraşutarea şi debarcarea personalului şi a materialelor în zone izolate şi inaccesibile altor mijloace de transport;-un elicopter poate asigura sprijinul mai multor echipaje terestre într-o zonă geografică dată;-reducerea timpului de răspuns şi implicit creşterea numărului de intervenţii medicale rezolvate.