Ghidul Serviciilor
Viva Sport Club Bucuresti
inapoi la firma 3250 vizite
Poza Piscina
Foto

Aqua Bebe oferă posibilitatea bebeluşului tău să descopere încă din primele luni de viaţă cea mai naturală şi mai liberă mişcare, care-l ajută să se dezvolte sănătos şi să îşi clădească, ușor dar sigur, încrederea în sine. Copiii care practică înotul timpuriu prezintă efecte vizibile la nivelul inteligenţei, concentrării, agilităţii şi abilităţilor perceptuale. Se dezvoltă emoţional, social şi fizic mult mai armonios.

Aqua Bebe – urmând acest program, în preajma vârstei de un an, bebeluşii îşi transformă mişcările reflexe în mişcări coordonate şi devin foarte activi în relaţia cu apa, dezvoltând mişcări de înot.

Apa caldă şi exerciţiile care vor fi incluse în programul cursurilor de aqua bebe vor avea nenumărate efecte benefice asupra creşterii şi dezvoltării psihomotorii ale copilului: Creşterea capacităţii de concentrare Creşterea imunităţii Îmbunătăţirea calitatăţii somnului Îmbunătăţirea funcţionalităţii aparatului cardio-respirator

La ce vârstă se pot începe cursurile de aqua bebe? În acest program se pot înscrie copii de la 6 luni până la vârstă de 3 ani.

Ce trebuie să aveţi la dumneavoastră pentru cursurile de aqua bebe? Pe lângă produsele de igienă ( săpun, şampon, prosop, şlapi, scutec de schimb etc), este nevoie imperativă de un scutec impermeabil de înot. Ce condiţii oferim?

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.