Este greu sa spui ca poti inventa ceva in materie de invelitoare din lemn dupa ce timp secole poate milenii aceasta a evoluat in spatiul arhitecturii traditionale. Este in primul rand vorba de atitudine, de apropiere fata de aceste valori care vin din timpuri intunecate ale istoriei care au evoluat odata cu aceasta si pe care astazi le desconsideram nejustificat. Astfel apropiindu-te poti observa, poti inova acele mici detalii acele mici diferente ce pot repune sita pe o scara a evolutiei discrete asa cum este ea. Acest model de sita pe care-l folosim este specific zonei muntilor Vrancei. Nu este poate o intamplare ca primul proiect cu sita se afla la Lepsa in Vrancea. Ulterior am studiat, descoperit si concluzionat ca dintre toate formele de acoperire cu lemn generate de traditie acest tip de sita s-ar afla pe palierul cel mai de sus al evolutiei acestui element de morfologie arhitecturala. Modelul pe care-l promovam cel cu floare mica in cinci straturi este si cel mai durabil dar si cel mai estetic permitand relizarea racordurilor in scurt necesare realizarii lucarnelor. Acestea apar si in arhitectura traditionala a caselor din zona avand dimensiuni reduse, racordul in lung si functiunea de ventilare a podurilor. Lucarnele mici cu racord in lung sunt folosite si acum cu functiunea de ventilatie si protejarea elmentelor de ancorare ale alpinistilor utilitari. Lucarnele mari racordate in scurt ce apar pe inclinatii mari ale sarpantei si creaza o arhitectura specifica sunt posibil de realizat numai in acest model de sita. Este un mod in care se creaza un dialog intre sita si arhitectura pe care o genereaza.