Ghidul Serviciilor
Zoom Consulting
inapoi la firma 419 vizite
Poza Consultanta ISO 17025
Foto

ISO 17025:2005 CERINŢE GENERALE PENTRU COMPETENŢA Acest standard internaţional specifică cerinţele generale pentru competenţa de a efectua încercări şi/sau etalonări, inclusiv eşantionare. Standardul se referă la încercări şi etalonări efectuate prin utilizarea de metode standardizate, metode nestandardizate şi metode dezvoltate în laborator. Acest standard internaţional este aplicabil tuturor organizaţiilor care efectuează încercări şi/sau etalonări. Acestea includ de exemplu, laboratoare de primă parte, de secundă parte şi de terţă parte, precum şi laboratoarele în care încercările şi/sau etalonările fac parte din inspecţia şi certificarea produsului. Acest standard internaţional este destinat utilizării de către laboratoare în dezvoltarea sistemelor lor de management al calităţii, administrativ şi al funcţionării tehnice. Clienţii laboratoarelor, autorităţile de reglementare şi organismelede acreditare pot să îl utilizeze şi ei pentru confirmarea sau recunoaşterea competenţelor laboratoarelor. Dacă laboratoarele de încercări şi încercări se conformează cu cerinţele acestui standard internaţional, acestea vor utiliza un sistem de management al calităţii pentru activităţile lor de încercări şi etalonări care să îndeplinească şi principiile din ISO 9001.

Mobil   |   Web   |   Anuntul Telefonic
Copyright © GHIDUL SERVICIILOR 2024
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.